Exact... a urmat interviul... nu o să mă mai plâng despre drumul până la Bucureşti, cred că s-a înţeles deja că nu a fost foarte comod... dar adevărul e că mereu trebuie făcute sacrificii pentru a obţine rezultatele scontate, creându-se astfel un raport direct proporţional între acestea :)
Prima impresie, mi-a plăcut mult. Sediul din Piaţa Presei, primitor şi fetele din organizare ne-au întâmpinat cu "caldură"... le mulţumim cu acestă ocazie. Având în vedere numele echipei noastre, am rămas ultimii în sala de aşteptare, cu emoţiile noastre ce creşteau şi creşteau şi creşteau... până am intrat în sală şi ne-am ocupat locurile în faţa juriului... pe care îl salutăm de altfel. Cât despre interviul în sine... a fost o.k. Am încercat să ascundem acele emoţii aşa-zise "constructive" şi să răspundem întrebărilor juriului şi să analizam observaţiile făcute pentru a înţelege sensul acestora. Per ansamblu a fost poate puţin diferit de cum îmi imaginasem, dar în sensul bun. Ieşind din sală, am respirat uşuraţi, al doilea pas important fusese făcut.Urma al treilea, momentul în care , în drumul nostru spre casă, am primit vestea calificării în finală!!! Primul sentiment?? YEEE... şi încurajarea de a merge mai departe şi de a îmbunătăţi strategia pe viitor. Mai rămânea doar sa creăm scenarii cu referire la ceea ce am fi putut "pica" la briefing. :)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu