Şi gata. Am trimis formularul şi am şi primit reply, dar nu unul, ci două. După ce am primit al doilea mail de la Marius Balaci, mă simt mai bine. Uitasem să ataşez logo-ul echipei. Asta din cauză că am făcut prea multe şi nu mai ştiam pe care să-l alegem. Până la urmă doar unul e norocos. Dar nu e problemă, o să fie şi ediţia a IX-a şi a avem de unde alege.
Ta dam.Astăzi, Duminică 30 martie 2008, a sosit clipa cea mare. E ziua în care vom trimite proiectul. Cum colegii mei fac ultimele retuşuri, eu am luat o pauză. Dar nu una oarecare, ci una specială. Revin şi eu cu a doua postare pe blog de la înfiinţarea lui. Aşadar am hotărât de comun acord cu coechipierii că azi com trimite proiectul şi aşa vom face. E totuşi nevoie de o verificare. Deci să vedem. Eu deja l-am verificat de câteva ori şi mi s-a părut în regulă. Acum e rândul celorlalţi. Din câte observ pe feţele „zoom-erilor”, „eroilor dintre termopane” sau cum vreţi să-i mai numiţi, se pare că în curând Dani v-a apăsa pe Send (message) curând. Sperăm cu toţii că „Send”- ul va primii un „Reply” prin care să primim confirmarea că formularul este O.K. Eu deja aştept „Reply”-ul, cu toate că „Send”-ul încă nu a fost efectuat.
Acum că am dat originalitate blogului „de echipă”, să mai zicem că azi lumea zoom-erilor a fost una „cea mai bună”. Am lucrat cu îndârjire care mai de care şi ne-am încununat cu succese. Chiar am ajuns pe culmile inteligibilului şi ne-am dat seama că timpul trece si proiectul nostru pentru olimpiade a prins contur şi arată într-adevăr pregătit pentru prezentat „lumii noastre”... Am vrea eu, şi cu siguranţă şi restul. De mâne promitem să ne apucăm de treabă, foarte serios. „Încet dar sigur” pare să ne jefuiască neuronii şi să ne mai şi streseze pe deasupra.
„Hai să trecem peste amănuntele astea nesemnificative...” şi atunci mă gândesc dacă „amănuntele acelea nesemnificative” ne dau valoare nouă ca echipă? De aceea focalizăm fiecare chiţibuş, oricât de neinteresant ar părea. Fără să vreau răspund la întrebarea „De ce ZOOM R-load-D?” – zoom in to the details.
În final sper ca vorba acceea: „dacă nu tăceai, filosof, te făceai” să nu fie adevărată şi oricum nu vreau să fiu filosof aşa că tot o s-o scot la iveală.
„Cele mai importante amănunte sunt acele amănunte care ţi se par neimportante.”
Să fie adevărat?
După cum bine ştim cu toţii, autocaracterizarea este unul dintre lucrurile care necesită cel mai mult efort…bineînţeles intelectual…dar cu toate acestea mi-am luat inima în dinţi şi m-am aventurat în elaborarea acesteia. “Despina”(adică „moi”), în onomastica românească simbolizează, în prezent, o doamnă sau o stăpână dar să nu credeţi că mi-o iau în cap…îmi accept doar statutul!?!:) Având în vedere că nu sunt adepta autocaracterizărilor care pentru mine sunt doar nişte laude, prefer sa redau imaginea mea citându-i pe câţiva dintre apropiaţii mei. „De o sinceritate rară”, “tipicară şi perfecţionistă”, “ increzătoare şi ambiţioasă” sau “deschisă şi comunicativă ” cred ca sunt câteva dintre aprecierile care mă caracterizează cel mai realist. Aş putea continua la nesfârşit dar cei care vor să mă cunoască mai bine pot să mă abordeze în privat...ha ha ha, glumeam...
Bună ziua tuturor vizitatorilor blogului nostru! Eu sunt Paula, una dintre reprezentantele sexului frumos ale echipei :p Sunt studentă în anul II şi la iniţiativa colegilor mei m-am alăturat echipei în acest proiect , care mi s-a părut extrem de interesant....lucru care s-a dovedit şi pe parcursul întâlnirilor noastre.E vorba despre Comunicare, o artă, cred eu, în adevăratul sens al cuvântului....şi nu orice tip de comunicare, ci COMUNICARE POLITICĂ-un subiect pretenţios ce presupune ceva cercetare şi studiu în domeniu şi deşi la prima vedere poate părea puţin cam rigid , cu puţin simţ al umorului poate ieşi ceva chiar plăcut- deşi vă poate părea puţin utopic. Aşa că succes tuturor participanţilor la Olimpiade şi voi reveni cu alte impresii foarte curând :)
Mă numesc Marcu Ioan, am 21 de ani şi m-am născut în Sibiu. Am 172 cm, 73 kg şi sunt student la Facultatea de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate în anul III. Sunt o persoană de înălţime medie, cu ochii căprui, păr castaniu. Sunt sociabil, sportiv, liniştit, în unele cazuri închis, în altele deschis. Depinde de situaţie. Pun foarte mare accent pe valori cum ar fi: familia, dreptatea, toleranţa şi respectul faţă de alţii. Sunt un pic doar, să zicem enigmatic, şi nu ţin neaparat să ies în faţă. Îmi place munca în echipă, dar în unele cazurile în care colegii de echipă sunt neserioşi, prefer munca individuală. Îmi place să-i ajut pe alţii. Nu îmi place să-i dezamăgesc pe cei care au încredere în mine şi încerc să mă ţin de cuvânt. Sunt foarte înţelegător. De obicei evit persoanele care nu-mi plac sau cu care nu mă înţeleg. Recunosc când greşesc. Sunt ambiţios şi luptător şi îmi plac oamenii care sunt ambiţioşi şi luptători. 
Cam aşa arată o zi de lucru a echipei ZOOM R-load-D…şi cum se zice că o poză face cât o mie de cuvinte,(în cazul nostru, ar fi mai multe mii...) alte comentarii sunt de prisos.
Nu am plagiat titlul, de aceea l-am scris între ghilimele. Deci să începem. Nu ştiu cât am reuşit să-i duc cu „zăhărelul” pe cei care au citit postările de până acum, dar acum în mod normal ar urma „De ce ZOOM R-load-D?” şi prezentarea membrilor, firesc. M-am gândit totuşi că nişte genii (normal că cei 5 zoom-eri) mai au nevoie câteodată şi de prezentare, să ştie lumea cu cine are de-a face. De asemenea omuleţul verde de la etaj mi-a şoptit că ar fi bine totuşi să prezint ceva în acest articol blogosferic, mai ales că l-am şi numit „Prezentările Publice”. Eu propun prezentarea „lumii”. Cine zicea ca lumea este mică avea dreptate. Chiar aşa şi este. Lumea noastră e compusă din doar 12 oameni: Mihai Coman, Andrei Stoiciu, Ioana Grindean, Sorin Roşca Stănescu, Adriana Săftoiu, Ovidiu Miculescu, Pavel Lucescu, Alfred Bulai, Sorin Tudor, Ştefan Stânciugelu şi Dan Sultănescu.
S-a gandit cnv un-d vom ajune in rhytmul asta? Si cn e d vina pt acest lucru? Sa fie Messengerul? Sa fie tstura? SA FIM QIAR NOY? Dk mess-ul rekunoashte diakriticele shi dk dn tstura putem selecta RO, atunci cn e vinovat d deformarea lb ro in skris? Pai normal k noy. Ma gandesc kum skrie nenea Pruteanu p meesenger...Rekunosk k nici yo nu skriu cu diakritice shi nici preskurtarile nu mi-s straine...Ma intreb catzi dn randul utilizatorilor, in special a mess-ului skriu korekt? U kum skrii?
Era să uit de prezentarea echipei…dar mi-a aruncat subconştientul un gând direct în orbite (se poate aşa ceva? În fine, o fi vreo metaforă, sper) şi pur şi simplu nu pot să nu trec peste. Visam frumos când s-a produs, ce poate să fie altceva decât „inevitabilul”? Exact despre el este vorba. Dar nu despre inevitabil vreau sa-mi scriu, ci despre visul ăla... Moamă că ajung să-mi scriu visele...Să recapitulăm: mi-a povestit bunicu’ că i-a povestit stră-bunicu’ că bunicu’ lui ar fi participat si el la olimpiadele comunicării. Bine, am inventat chestia cu bunicu’ şi cu stră-bunicu’(am ceva cu bunicii, atâta tot), şi că de fapt am visat ceea ce o să scriu în continuare, dar să fie mai plauzibilă întămplarea o să presupun că bunicu’ chiar mi-a povestit...Şi zicea că şi bunicu’ lui ar fi participat la olimpiadele comunicării, cam prin 1808...că a auzit la radio pe unu că dă „800 dă para”... (E doar un vis. Chiar nu trebuie să credeţi, dar dacă se află un ucigaş langă voi şi vă obligă să faceţi asta, ar fi bine să o faceţi). Mai mult, şi-a făcut şi blog. Iar mă pierd în amănunte şi uit să prezint echipa şi o să mă tortureze Despina - rele fetele din ziua de azi. Aşa, deci se făcea că e prin 1808... Păi stai fra’ că în 1808 nici nu făceam naveta săptămânală la Sibiu cu trenu’. Noroc cu vecinu’ că lucrează în Sibiu şi are maşină de serviciu...În fine, stră-bunicu’ meu, adică bunicu’ lu’ bunicu’ (o fi bine? Mă doare capu’ să o mai gândesc şi pe asta) avea o Dacie 1100 şi cu ea a plecat la Bucureşti, şi bineînţeles cu încă patru golani ce chiuleau de la şcoala cu săptămânile, că regulamentul prevedea tot cinci membrii ca şi acum. Şi au ajuns la Bucureşti, şi ca să vezi, s-a produs acel „inevitabil”. M-am trezit şi nu am aflat ce a făcut bunicu’ lu’ bunicu’ la olimpiadele, sau mă rog, la preselecţia de la ediţia din 1808.
Abia aştept sa-mi prezint coechipierii, să mai scrie şi ei tâmpenii...să mai pot da şi eu vina pe cineva...
PANICĂ - am ales cuvântul ăsta la întâmplare. Am pus nişte cuvinte într-o căciulă şi am extras un câştigător...îmi place să mă joc....Mda, ce să vă povestesc!?...Well, în momentul de faţă este cuvântul care îmi ţine de cald (e imposibil de frig la Sibiu pentru perioada asta. Azi-dimineaţă a îngheţat apa...) de-aceea l-am ales. Atât de tare mă strânge încât presimt că o să rămân cu sechele. O secundă, mă strigă DEX.ro să-i fac o vizită...
„PÁNICĂ s.f. Senzaţie de spaimă violentă de care este cuprinsă subit (şi adesea fără temei) o persoană sau o colectivitate. ♢ Expr. A intra în panică = a se nelinişti, a se alarma, a se speria (foarte tare). – Din ngr. panikós, fr. panique, it. panico, germ. Panik.”
Asta scrie dacă cauţi cuvântul „panică” în DEX. Ce ar fi dacă nu ar fi existat acest cuvânt? Sau ce ar fi dacă ar fi desemnat altceva decât ceea ce scrie în dreptul lui? Probabil m-aş simţi şi eu mai relax - D. Sunt atât de multe de făcut într-un timp atât de scurt... Sunt puţin revoltat, dar datorită calităţilor mele hyper-dezvoltate reuşesc să îmi menţin calmul. Cum naiba ca în semestru doi, semestrul la sfârşitul căruia urmează susţinerea unei licenţe, să le pui la bieţii copii din anul III, 7 MATERII + modulul pedagogic, adică 8 în total? Ce sa mai zic? Bine că avem cam majoritatea lucrarea de licenţă terminată...şi că nu mai trebuie să mergem la cursuri. Măcar ultimele două afirmaţii de şi-ar fi găsit câte un sâmbure de adevăr, dar de unde atâta fericire? Optimismul nu mă lasă la greu şi iată ca am găsit şi soluţia: „taci şi înghite”.
Long live the ”Bologna system”.
