Semn de viata !!

Nu o să lăsăm acest blog să cadă în dizgraţie. La anul va urma altă echipă, care sperăm noi va duce mai departe "brand"-ul ZooM. Cel puţin eu aşa sper. Eu îmi anunţ retragerea din echipă şi din competiţia pentru anul viitor. A fost o experienţă pe care sunt sigur că nu o so uit curând. Şi nici nu aş vrea să se întâmple aşa ceva.
E puţin mai greu în lumea blogurilor de specialitate care văd că s-au afişat acum, să menţii un blog al unei echipe. Şi încă ce echipă. O echipă în care fiecare a avut ocazia să îşi expună părerile, impresiile, supărarile, nervii ( da chiar şi nervii). Dar tocmai asta a făcut această echipă specială. Pentru că aceste personalităţi, puternice de altfel, au găsit o modalitate de a conlucra. Ceea ce sunt sigur ca au reuşit să realizeze şi celelalte echipe. Dar ştiţi cum e..... pentru fiecare membru echipa lui e cea mai specilă dintre toate. Aşa a fost şi echipa asta, evit să utilizez termenii de "echipa mea" . Nu e loc de eu, tu sau el. Nu! doar NOI.

Şi aşa vom rămâne mereu, EROII Dintre Termopane. NOI !

Game over!

S-a terminat o nebunie, încep altele...
Până să trec la celelate nebunii, să nu uit să felicit celelalte echipe câştigătoare de la Comunicare Politică: deci felicitări NUKE şi STEP UP COMMUNICATION!!! De asemenea ţin să felicit şi celelalte echipe participante şi să le urez mult succes în continuare. Şi pentru că Olimpiadele Comunicării nu înseamnă numai Comunicare Politică să zic ceva de bine şi echipelor participante la celelalte categorii... Păi felicitări câştigătorilor şi multă baftă în continuare tuturor echipelor. Lista de mulţumiri continuă şi am ajuns la Alice, căruia îi mulţumim în mod foarte special pentru sprijinul acordat şi pentru că a avut timp de noi în condiţiile în care serviciul nu-i permitea. Mulţumim şi pentru invitaţia la Mureş. Alice îţi mulţumim încă o dată şi îţi dorim succese maxime. Mulţumiri speciale şi pentru domnul Laszlo Borbely pentru tot şi căruia îi urăm mult succes în alegeri şi aşteptăm invitaţia pentru sărbătorirea viitorului mandat de primar al Tîrg Mureşului. În continuare, altă mulţumire desigur, care se adresează unei persoane foarte deosebite şi care ne-a dat sufientă încredere şi mult sprijin încât să mergem mai departe indiferent de numeroasele bariere care ne-au întâmpinat de-a lungul acestei competiţii. Sorina, mii mulţumiri şi mult succes în continuare. Înainte să închei, să mai mulţumesc colegilor de echipă fără de care, ediţia de anul aceasta aş fi privit-o pe brain tv. Aşadar în oridinea numelor alfabetice de pe tricou, mii de mulţumiri pentru Despina (despinutza), Marcu (marculinho), Sorin (soso) şi Paula (pufulici).
Să nu uit să mulţumesc şi profesorilor pentru că au înţeles importanţa acestei competiţii pentru noi şi ne-au învoit de la cursuri. Mulţumim!!!
Dacă am uitat pe cineva, mii şi mii de scuze... (pot reedita postul... )

Orice ar fi, mergeti la vot ...... e dreptul vostru!!!

Aşa s-a terminat "speech"-ul de multumire, ţinut în faţa participanţilor la festivitatea de premiere a celei de-a VIII ediţii a Olimpiadelor Comunicării. Nu ştiu de ce am crezut că era important să aduc aminte celor prezenţi la eveniment de datoria pe care o au faţă de ei, faţă de societatea în care trăiesc.
Suntem bucuroşi, atât cât se poate, de faptul că muncă noastră a fost "răsplătită" cu un loc pe podiumul celor 3 echipe finaliste. Felicităm şi restul echipelor finaliste, precum si echipele care au participat la această editţie a Olimpiadelor. Am fi dorit să ne alăturăm echipelor la party-ul de după eveniment, însă oraşul nostru natal ne chema cu disperare acasă. Long Live Sibiu....
Suntem fericiţii câştigători ai locului III din cadrul secţiuni de Comunicare Politică. Mulţumesc celor cu care am avut onoarea să fiu în echipă: Dani - Daninho, Despina - Despynuţa, Paula - Pufulici, Marcu - Marculinho..... a fost o onoare şi în acelaşi timp o plăcere.

ZOOM R-load-D în imagini

Fluturii...

Şi pentru că atunci când promit ceva mă ţin de promisiune, urmează...FINALA!!!
Se spune că fluturii trăiesc doar o zi. În data de 12,05,2008 noi am fost fluturii acelei zile. A fost momentul nostru de glorie, au fost clipele noastre de succes, am cules roadele muncii noastre. După aproape o lună de întâlniri, muncă, agitaţie, stres şi multe altele a fost si ziua noastră, mult aşteptata finală. După cum chiar numele echipei noastre spune, am fost ultimii care am prezentat campania. Chiar daca sala era pe jumătate goală, emoţiile erau încă prezente deoarece vroiam (şi mai vrem încă) să fim cei mai buni. Cei mai buni dintre cei mai buni.
Nici nu ajunsesem încă în lumina reflectoarelor, că deja eram vedete datorită fotografilor care roiau în jurul nostru de când ne aflam pe banca "de rezervă"(şi din păcate nu toate pozele făcute sunt postate pe site). Şi...urcăm pe scenă, şi ne spunem "rolurile "fiecare dintre noi cum poate mai bine (spre surprinderea mea echipa s-a prezentat mai bine decât ma aşteptam). În comparaţie cu munca depusă pentru a realiza această campanie, "fluturi" am fost prea puţin timp (vreo 10-12 minute). Dar efortul (nopţi nedormite, drumuri la Tg. Mureş şi Bucureşti, cursuri, chiar şi examene pierdute) a meritat. De unde ştiu asta?...În trenul de la Bucureşti la Sibiu, în care ne aflam şi noi, am avut timp să meditez. Şi tot gândindu-mă eu aşa, m-a apucat o nostalgie când realizam că acel drum putea fi ultimul drum de la Bucureşti la Sibiu în calitate de echipă finalistă la Olimpiadele Comunicării şi echipă care a avut ocazia să lucreze cu şi pentru actualul ministru al dezvoltării şi viitorul primar al Tirgu Mureşului.
În final, vreau să mulţumesc, în primul rând colegilor de echipă care m-au suportat (ştiu că v-am chinuit dar voi m-aţi ales) iar în al doilea rând lui Alice, directoarea de campanie a domnului Laszlo Borbely cu care am putut lucra excelent. Totodată sper ca "relaţiile" dobândite cu această ocazie să nu se termine aici.

Şi încă vor mai bate...

Inimile noastre, au bătut, bat şi vor mai bate âncă mult timp de acum încolo la Mureş.
Graţie Olimpiadelor....

De ce?

Suntem oameni la o adică, cei de pe stradă ne ştiu la fel, părinţii sunt tot acasă ( pe alţii îi aşteaptă colegii de cameră), dar partea bună este că ieri am fost o echipă de 5 oameni. Echipă cu care fiecare membru a avut ocazia să se mândrească ieri. Cum putem ştii că cei care trec pe lângă noi vor fi cei care ieri au susţinut în faţa unui juriu, ceea ce a reprezentat munca lor, cu participarea efectivă atât a clientului cât şi a lor (dar mai mult a lor).

Suntem conştienţi că am salutat şi am avut onoarea să discutăm cu un ministru în funcţie. Am văzut şi omul din spatele funcţiei. Nu mulţi se pot lăuda cu asta.

Şi totuşi mă gândesc la Olimpiade, de nevoia de a participa la un astfel de eveniment.
Experienţa a meritat, a meritat şi banii investiţi, a meritat şi orele nedormite, a meritat o fugă interminabilă între 2 trenuri, a meritat disconfortul, a meritat .....
BĂI, oare chiar a meritat?
DA

"Inimile noastre bat la Tirgu Mures"

Drumul spre casă de la preselecţii a fost foarte lung tocmai pentru că aşteptam cu nerăbdare vestea dacă ne-am calificat în finală mai degrabă decât nu ne-am calificat în finală... aproape de casă, de la sursă sigură, aflăm ca... SUNTEM ÎN FINALĂ. Ţipete, bucurie şi îmbrăţişări ce au fost atunci în tren nu a mai vazut niciunul dintre călătorii regulaţi ai C.F.R.-ului.
Bineînţeles că a urmat o altă vizită la Bucureşti, de această dată la Casa Poporului, în urma căruia ne-am extras clientul şi anume... domnul Laszloooooooooooo Borbely. Avem de "compus" campania Ministrului Dezvoltarii pentru primaria din Târgu Mureş pentru a câştiga din primul tur de scrutin.
Fiind nişte silitori înnăscuţi, cum am ajuns acasă şi ne-am odihnit, ne-am şi apucat de treabă. Şi lucrăm, şi lucrăm, şi lucrăm şi sperăm ca finalul să fie cea mai buna campanie. Dar... despre ce lucrăm acum nu vă pot dezvălui. Nimic... deocamdată... totul se va face public după marea finală care de altfel o aşteptăm cu drag :D

interviul mult aşteptat

Şi dacă v-am promis... urmează interviul de preselecţie după perioada lunga de aşteptare cu toţii voiam să intrăm să înfruntăm juriul despre care auzisem de la celelalte echipe şi lucruri încurajatoare dar şi lucruri care să te sperie puţin. Dar cum noi suntem o adevărată echipă, nimic nu a putut să ne descurajeze.
A sosit şi momentul cel mult asteptat... intrăm în sală. Chiar dacă emoţiile erau evidente, am reuşit să ne prezentăm cu succes campania. După cum ne şi asteptam, au urmat întrebările din partea juriului care majoritatea au început cu "de ce...?"... iar noi ca nişte buni cercetaşi ce suntem aveam răspunsul la fiecare întrebare chiar dacă nu toate au fost pe placul juriului.
Odată ce s-a termiant interviul am fugit - la propriu - să prindem autobuzul şi pe urmă trenul ca să ajungem şi noi acasă pentru că forţele noastre se scurgeau încet încetişor.

3...2...1...Start!

8 aprilie 2008, ora 23.31, gara din Sibiu... aşa a început aventura noastră propriu-zisă la Bucureşti. Drumul de la Sibiu la Bucureşti este un drum de aprox. 5 ore jumăte, timp în care bineînţeles că nici unul dintre noi nu a dormit (cum ar fi trebuit, că a două zi la preselecţii să nu arătam ca mumiile)... printre activităţiile principale are băieţiilor se număra şi grija noastră, a fetelor... iar noi, ca nişte adevarate fete ce suntem, ne-am ocupat de hrănirea lor.
9 aprilie 2008, ora 05.15, Gara de Nord din Bucureşti... ajunşi pentru prima dată în Bucureşti anul acesta ne hotăram să plecăm, pe jos, pâna la "punctul zero" adică locul de întâlnire cu juriul în faţa căruia trebuia să ne prezentăm campania. Drumul... a fost cred că cel mai lung drum (poate din cauza faptului că era 05.30 A.M. sau poate din cauză că nu dormisem în acea noapte... sau poate din ambele motive) şi totodată cel mai palpitant. Ritmul nostru de a merge era unul lent, nu ne grăbeam deloc în timp ce restul lumii nu ştia cum să ajungă la metrou sau la autobuze pentru a nu întârzia la servici sau la şcoala. Observam cum trece autobuzul (cel care ne-ar fi dus până la destinaţie) pe lângă noi dar nici măcar nu ne deranja că "l-am pierdut". La un moment dat un căţel simpatic foc "ne urmăreşte". Cand am văzut că se ţine după noi, am vrut să îi dăm ceva de mâncare... dar spre surprinderea noastră, căţelul ne-a refuzat. A urmat apoi o şedinţă foto cu maşinile primăriei sectorului 1, lege şi ordine.
Ajunşi în Piaţa Presei Libere pe la 8 (după ce am luat totuşi un autobuz deoarece drumul era mult prea lung iar noi nu ne puteam risipi toate puterile, urma susţinerea campaniei) facem o "pauză" de vreo 2 ore timp în care ne întâlnim cu susţinătoarea noastră numarul 1, ROXANA care ne şi conduce la "punctul zero".
După o lunga aşteptare intrăm la interviul de preselecţie... dar despre acest interviu într-un alt articol...

şi tot eu...

Având în vedere faptul că "3" e numarul meu norocos, m-am gândit să închei această seara şi cu un al treilea articol. M-am gândit să vorbesc puţin despre brief-ul de prezentare... o adevărată provocare pentru noi, de care ne-am gândit să profităm la maxim... În ce sens? Ne putem etala talentul de consilieri pe partea de comunicare politică, iar tema ne oferă această ocazie. Poate că pentru un moment am zis..."uau!!cu ce să începem.." dar după ce am discutat cu Alice, cu care ne înţelegem foarte bine, şi ne-am clarificat câteva idei, am plecat entuziasmaţi, nerăbdători să trecem la lucrul pentru elaborarea strategiei, am recurs la brainstorming-uri, am dezbătut în "plen" ideile fiecăruia şi schiţa începea să prindă contur... Bineînţeles că trebuie să fie o surpriză pentru toată lumea asa că nu o să insist... Adevarul este că a fost un exerciţiu foarte bun pentru noi şi sperăm să placă tuturor ideile noastre...Vă ţinem la curent cu ultimele noutăţi, aşa că o să conchid prin a vă ura tuturor spor la lucru în continuare şi să ne vedem cu bine luni (cred că o să învăţ încet, încet Bucureştiul, deşi nu aş fi crezut asta, jajajajja). pa pa!!!!

Şi a urmat INTERVIUL...

Exact... a urmat interviul... nu o să mă mai plâng despre drumul până la Bucureşti, cred că s-a înţeles deja că nu a fost foarte comod... dar adevărul e că mereu trebuie făcute sacrificii pentru a obţine rezultatele scontate, creându-se astfel un raport direct proporţional între acestea :)
Prima impresie, mi-a plăcut mult. Sediul din Piaţa Presei, primitor şi fetele din organizare ne-au întâmpinat cu "caldură"... le mulţumim cu acestă ocazie. Având în vedere numele echipei noastre, am rămas ultimii în sala de aşteptare, cu emoţiile noastre ce creşteau şi creşteau şi creşteau... până am intrat în sală şi ne-am ocupat locurile în faţa juriului... pe care îl salutăm de altfel. Cât despre interviul în sine... a fost o.k. Am încercat să ascundem acele emoţii aşa-zise "constructive" şi să răspundem întrebărilor juriului şi să analizam observaţiile făcute pentru a înţelege sensul acestora. Per ansamblu a fost poate puţin diferit de cum îmi imaginasem, dar în sensul bun. Ieşind din sală, am respirat uşuraţi, al doilea pas important fusese făcut.Urma al treilea, momentul în care , în drumul nostru spre casă, am primit vestea calificării în finală!!! Primul sentiment?? YEEE... şi încurajarea de a merge mai departe şi de a îmbunătăţi strategia pe viitor. Mai rămânea doar sa creăm scenarii cu referire la ceea ce am fi putut "pica" la briefing. :)

Înscrierea

hmmmm...după cum am putut observa participând la aceste Olimpiade, munca în echipă e elementul cel mai important, după părerea mea, din proiectul nostru de campanie. Deşi am petrecut multe ore discutând şi rediscutând diferite aspecte ale campaniei până a ajunge la forma finală pe care am acceptat-o în unanimitate :) cred că munca noastră nu a fost în zadar, am reuşit să ne înscriem şi să terminăm în timp util ;)) Atfel, primul pas a fost făcut, am învins toate obstacolele ce ne-au stat în cale, am trecut şi peste momentele puţin mai tensionate, în care bineînţeles calmul şi răbdarea noastră, a fetelor, a facut ca să putem trece mai departe :P :P :P
Dar, în principiu totul a fost bine, mult mai bine decât ne aşteptam (Dani ne-a speriat destul de mult, trebuie să specific asta :p) suntem mândri de proiect......keep in touch !!!

Nicu are nevoie de noi

Un caz care a făcut înconjurul Sibiului şi nu numai. Sperăm ca prin acest blog să fim şi noi de folos cu ceva în cazul prezentat mai jos de cotidianul Tribuna.

La doar 21 de ani, un tânăr cândva plin de viaţă se roagă să aibă şansa de a trăi. Nicu este student în anul II la Marketing şi trăieşte de 5 ani o poveste de dragoste la care mulţi nici nu visează. În toamna anului trecut însă, pe cei doi i-a zguduit o veste cumplită. În urma unor analize, Nicu a fost diagnosticat cu leucemie. Acum, de pe patul de spital, Nicu se roagă ca Dumnezeu şi oamenii buni să facă, şi pentru el, o minune.

Ana Maria vorbeşte calm, încercând să-şi

stăpânească lacrimile care ameninţă să-i inunde

obrajii. Nu-i e uşor să vorbească despre Nicu. Dacă nu ar fi fost drama prin care trec acum, cu siguranţă ar fi avut de povestit multe, şi ar fi râs aducându-şi aminte...Aşa, amintirile, cuvintele, toate dor cumplit.

O iubire de poveste

S-au întâlnit în urmă cu cinci ani. Nicu, originar dintr-un sat de lângă Vâlcea, a venit la liceu la Sibiu. Ana Maria zâmbeşte, amintindu-şi de prima întâlnire, într-un cerc de prieteni comuni. Nici nu ştie când i-a luat valul. "Am tot ieşit în grup, şi cred că nici nu ne-am dat seama când am început o relaţie", povesteşte fata, pe atunci elevă de liceu, astăzi studentă în anul III la Ştiinţe Politice. Şi-au trăit iubirea frumos, au visat, şi-au făcut planuri... Toate s-au năruit brusc, în noiembrie anul trecut.

Un diagnostic cumplit

Nicu se simţea rău, obosea, era foarte palid, aşa că şi-a făcut câteva analize. În urma lor, medicii i-au pus un diagnostic cumplit: leucemie. La început, nici n-au ştiut cum să reacţioneze. A început apoi drumul lung al internărilor, al tratamentelor, lupta cu deznădejdea, autoîncurajările, speranţele...

Internat la Fundeni

Nicu a început tratamentul la spitalul din Sibiu. Şi-a făcut apoi testul de compatibilitate la Timişoara, cu cele două surori ale lui, posibilii donatori. Din păcate, niciuna nu este compatibilă cu el. Acum, se află internat la spitalul Fundeni, şi singura lui şansă este un transplant în străinătate. Se roagă şi aşteaptă.

Cum e Nicu?

Mi-a fost greu s-o întreb, şi ei şi mai greu să nu izbucnească în plâns. De când a început calvarul, a fost tot timpul cu el. Întâi la Sibiu, iar acum face naveta între Sibiu şi Bucureşti. De fiecare dată când se întoarce acasă, îşi lasă sufletul lângă Nicu, pe patul de spital de la Fundeni. "Înainte să se îmbolnăvească, Nicu lucra, mergea la facultate, era foarte activ, o fire optimistă, se făcea plăcut...Alături de el, toate momentele au fost speciale", spune Ana Maria.

Au nevoie de noi

Pentru familia lui Nicu, suma necesară transplantului este mult prea mare. Speră că o parte din bani îi va da statul român. În acest sens, la rugămintea TRIBUNEI, prefectul Ilie Mitea a promis că se va implica personal, pentru ca dosarul lui Nicu să fie rezolvat cât mai repede. Cealalaltă parte poate fi adunată doar dacă oameni cu suflet le înţeleg drama şi aleg să-i sprijine. "Cred că orice ajutor e o şansă în plus pentru Nicu, şi fiind tânăr cred că are toate şansele să reuşească. E nevoie de ajutor, situaţia e foarte dificilă şi fără ajutorul oamenilor nu cred că putem face mare lucru", spune Ana Maria.

CASETA

Puteţi dona bani pentru Nicu în cele două conturi deschise la BCR Sibiu pe numele mamei sale, Ghiţă Aretina:

În RON: RO84RNCB0227029037900001

În EURO: RO57RNCB0227029037900002