To the next level please !!!

Cred că articolul ăsta trebuia scris mai devreme, dar doar acum realizez cât de greu ne-a fost să ajungem până aici. Şi mă mai gândesc că doar acum începe adevărata provocare. Avem încredere, multă încredere în noi pot zice şi sper ca în final să tragem şi foloasele cuvenite. Acum ne vedem în finală, cu un brief interesant, la fel ca şi clientul nostru, care sperăm să iese primar şi datorită nouă. Nu a fost uşor deloc până acum. Când mă gândesc că era cât pe ce să existe o echipă ZOOM R-load-D doar în mintea mea şi că era să trăiesc această ediţie a olimpiadelor doar din amintiri, îmi tresare în fabrica de produs senzaţii a creierului meu, o bucurie imensă că s-a concretizat totuşi o dorinţă, dorinţă împlinită doar pe jumătate. Întotdeauna am ţintit sus şi anul ăsta sper să fac la fel împreună cu echipa mea. Să vedem ce o să iese.
Aşa... şi după ce într-o vineri seară i-am spus Sorinei că echipa ZOOM R-load-D a fost doar o încercare febrilă a dorinţei mele de a participa la olimpiade şi anul ăsta şi care dăinuia în mine încă de când am primit newsletter-ul de la Marius Balaci care anunţa startul ediţiei de anul ăsta. Nu prea sunt secretos de felul meu, dar nu aş vrea să scriu despre motivul care ne-ar fi putut lăsa acasă. Poate într-o „emisiune” viitoare. Personal îi mulţumesc Sorinei, în primul rând, pentru impulsul dat („Nu mi se pare O.K. să renunţi în ceva ce crezi.”) şi lui Soso care degajă optimismul care mi-a croit mie drumul anul trecut, şi de asemenea restului echipei pentru că au crezut şi încă cred în puterile proprii. Să nu dramatizăm totuşi şi să mai zicem că sperăm mult de la aceste olimpiade, ca toate echipele finaliste de altfel. Cine ştie poate sloganul „Nu e sigur că o sa deveniţi cei mai buni prieteni, dar sunt şanse mari să te angazeje” o să devină realitate.